Scriitorul şi scenaristul sirian Khaled Khalifa, autorul mai multor romane care l-au propulsat printre cei mai apreciaţi autori contemporani din ţara sa, a murit sâmbătă seara la Damasc în urma unui atac de cord. Khaled Khalifa avea 59 de ani, decesul fiind anunțat de persoane apropiate familiei. Cunoscut critic al autorităţilor, el a rămas în Siria în ciuda represiunii şi a războiului declanşat în 2011.
- Este cunoscut mai ales pentru cel de-al treilea roman al său „Elogiu urii”, nominalizat în 2008 la Premiul internaţional pentru ficţiune arabă şi în 2013 la Independent Foreign Fiction Prize, roman tradus în mai multe limbi, potruvit informațiilor AFP.
- În 2013 a câştigat prestigiosul premiu Naguib Mahfouz decernat de Universitatea Americană din Cairo, iar în 2014 a fost nominalizat la Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă pentru cel de-al patrulea roman al său, „Fără cuţite în bucătăriile din acest oraş”, care a fost publicat şi în alte limbi şi care spune povestea ultimelor decenii prin prisma unei familii din burghezia Alepului.
- În 2016, publică „Moartea este o corvoadă”, o relatare sumbră a tragediei siriene, a cărei ediţie în limba engleză este finalistă în SUA pentru National Book Award 2019 la categoria literatură tradusă.
- Khaled Khalifa a fost, de asemenea, autorul unor seriale de televiziune care au avut un mare succes la începutul anilor 1990.
Dispariţia sa a fost deplânsă de artişti, intelectuali şi jurnalişti pe reţelele sociale, precum şi de activişti politici din Siria şi din străinătate.
„Puternica emoţie care a inundat reţelele de socializare de la anunţarea acestei veşti teribile este măsura nu numai a marelui său talent de scriitor, ci şi a simpatiei profunde pe care o stârnea personalitatea sa caldă, debordând de dragoste de viaţă”, a scris Farouk Mardam Bey, editorul francez a trei dintre romanele sale publicate la Actes Sud.
Sorry, there are no polls available at the moment.